Noi ştim cu bună întemeiere, din mărturiile Sfintei Scripturi, că muncile iadului pentru cei păcătoşi vor fi veşnice. Iată ce zice Sfânta Evanghelie în această privinţă: Atunci (la Judecata de apoi) va zice (Împăratul) şi celor de-a stânga: duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41). Apoi, în continuare, arătând rezultatul Judecăţii de apoi, zice: Şi vor merge aceştia (păcătoşii) la osândă veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică (Matei 25, 46).
Iarăşi Mântuitorul, voind să arate veşnicia chinurilor iadului, le-a numit ...gheena, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (Marcu 9, 43–48). În alt loc Mântuitorul, referindu-se tot la veşnicia chinurilor iadului, a zis: iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, căci este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic (Matei 18, 8). De asemenea marele Prooroc al lui Dumnezeu, Isaia, adeverind realitatea veşniciei chinurilor iadului, spune următoarele: Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale celor care s-au răzvrătit împotriva Mea, că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge. Şi ei vor fi o sperietoare pentru toţi (Isaia 66, 24). Iar marele Daniel Proorocul zice, arătând acelaşi lucru: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi osândă veşnică (Daniel 12, 2). Cuvântul «mulţi» înseamnă aici – potrivit felului de vorbire atunci – «toţi», fiind vorba de «mulţi» în înţeles de mulţime a morţilor care vor învia.
Sectarul: Nu se poate ca chinurile iadului să fie veşnice, de vreme ce citim în Sfânta Scriptură: Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea (I Cor. 15, 26). De aici rezultă că moartea – adică iadul – nu va fi. Deci ceea ce se numeşte iad sau moartea cea veşnică, nu va fi altceva decât o distrugere sau o nimicire a celor păcătoşi, spre a nu fi în veci (Apoc. 20, 9). Iadul propriu-zis nu este altceva decât ebraicul «şeol» (groapă de mormânt) sau grecescul «hades» (infern, adică loc subteran, locuinţa celor morţi). Iar expresia «foc» sau «chin» veşnic, nu înseamnă ceva fără sfârşit, ci numai o moarte, o aruncare în pământ. Căci omul nu are suflet nemuritor şi de aceea moartea înseamnă numai întoarcerea în pământ.
Preotul: Mare nebunie şi mare rătăcire zace în capul vostru blestemaţilor sectari, care ziceţi că omul nu are suflet şi că nu există iad şi muncă veşnică pentru cei păcătoşi. Dacă ar fi după nebuna voastră înţelegere, atunci nici Judecata de apoi nu ar trebui să mai fie, nemaiavând nici un rost. Noi însă ştim, atât din dumnezeiasca Scriptură, cât şi de la Sfinţii Părinţi şi dascăli ai Bisericii lui Iisus Hristos, că Judecata de apoi urmează a se face mai ales pentru patru lucruri:
1. să arate dreptatea lui Dumnezeu;
2. să arate nedreptăţile oamenilor;
3. să fie răsplătite faptele cele bune ale celor drepţi;
4. să fie pedepsite cu chinuri veşnice păcatele celor răi (Rom. 2, 5; II Petru 3, 7; Iov 34, 11; Ps. 61, 11; 95, 13; Pilde 24, 12; Eccl. 11, 9; 12, 14; Ier. 17, 10; Matei 16, 27; 13, 41–42; 25, 41–46; Isaia 13, 11 ş.a.).
Dacă, după înţelegerea voastră, omul nu este decât «pământ», fără suflet nemuritor, cum se face, totuşi, că unii vor învia? Şi cum se face că Mântuitorul ne învaţă să preţuim sufletul mai mult decât trupul şi, de asemenea, să nu căutăm spre cele ale trupului, ci spre cele ale sufletului, ca unele care sunt – ca şi sufletul – netrecătoare?
Oare să vă ascult pe voi, spre a crede că omul nu are suflet nemuritor, sau pe Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Care ne învaţă că sufletul nostru este mai scump decât toată lumea (Matei 16, 26; Marcu 8, 36) şi că este nemuritor? (Matei 22, 31; 17, 3; Marcu 9, 4 ş.a.). Oare pe voi să vă ascultăm, care ziceţi că nu este iad şi muncă veşnică, sau pe Mântuitorul Hristos, Care ne învaţă că iadul este un loc de chin veşnic (Matei 18, 8; 23, 33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23–28; Apoc. 14, 10–11; 20, 10)? Oare pe voi blestemaţilor sectari să vă ascultăm, care ziceţi că nu este muncă veşnică, sau pe Dumnezeiasca Scriptură, care ne arată că în iad suferă trupul şi sufletul chinuri veşnice (Daniel 12, 2; Matei 18, 9; Marcu 9, 43–48; Rom. 2, 9)? Oare pe voi stricaţilor la minte şi la înţelegere să vă ascultăm, care ziceţi că nu este pedeapsa veşnică, sau pe Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură, care ne arată mai luminat ca soarele că este osândă veşnică? (Matei 25, 46; Marcu 3, 29; II Tes. 1, 9; Apoc. 14, 11; 20, 10; Isaia 66, 24; 33, 14; Evrei 10, 26–27; Matei 5, 22 ş.a.).
Sectarul: Dumnezeu este atotbun, iubirea Lui este nemărginită faţă de oameni şi de aceea este cu neputinţă să pedepsească pe oameni cu chinuri veşnice. El le este tuturor Tată, şi ce fel de Tată ar fi, dacă şi-ar pedepsi fiii neascultători cu pedepse veşnice? Oare un tată nu este întotdeauna iertător faţă de fiii lui? Cu atât mai mult Dumnezeu, Tatăl nostru, este iertător faţă de noi!
Preotul: Într-adevăr, Dumnezeu este iertător şl îndelung răbdător faţă de cei ce greşesc în această lume. Dar iertarea şi îndelunga Lui răbdare este asupra noastră numai în viaţa aceasta, fiindcă numai acum este timpul nostru de îndreptare, iar dobândirea iertării din partea Lui depinde de pocăinţa noastră. Însă în viaţa de dincolo, noi nu mai putem face pocăinţă (Ioan 9, 4), deoarece acolo Dumnezeu nu ne mai judecă după Atotbunătatea şi iubirea Sa, ci după dreptatea Sa, răsplătind fiecăruia după faptele sale (Sir. 16, 16; Matei 25, 35; 10, 41 ş.a.). Dacă Dumnezeu ar fi iertat toate păcatele oamenilor fără dreptate, atunci ce rost ar mai fi avut ca El să ne înfricoşeze necontenit cu grozăvia chinurilor celor veşnice, dacă ele nu ar exista? Cum ar fi cu putinţă, oare, ca Dumnezeu să ne mintă pe noi, în loc să ne spună adevărul?
Sectarul: Nu se poate ca, pentru nişte păcate săvârşite în viaţa trecătoare de aici, să primească cineva pedeapsă netrecătoare. Această pedeapsă trebuie să fie, şi sub raportul durabilităţii, în proporţie cu păcatul; dar un păcat trecător nu poate fi pedepsit cu o pedeapsă eternă, căci aceasta ar constitui o judecată nedreaptă din partea lui Dumnezeu, Care se numeşte drept şi atotbun.
Preotul: Omule rătăcit la înţelegerea celor drepte, dacă ar fi după socoteala ta cea ereticească, atunci nici fericirea drepţilor nu ar trebui să fie veşnică, fiindcă aceeaşi proporţie există între acea fericire şi faptele de vrednicie pe care ea le răsplăteşte. Sau poate ai vrea ca răsplata pentru faptele bune şi fericirea drepţilor, pentru aceste fapte făcute vremelnic pe pământul acesta, să fie o veşnicie, iar munca şi osânda celor răi, pentru păcatele făcute vremelnic, să fie vremelnice?
Atunci vouă vi se năluceşte şi această părere care vă convine spre a da frâu liber celor ce păcătuiesc. Dar nu-i deloc aşa cum nebuneşte socotiţi voi sectarilor. Dumnezeu, Care dă fericire veşnică pentru faptele cele bune făcute de cei drepţi vremelnic, pe acest pământ – fiind Dumnezeu drept –, pedepseşte tot veşnic pe cei păcătoşi ce au păcătuit vremelnic. Pentru ce? Pentru că urmările păcatului neispăşit în viaţa de aici, prin pocăinţă corespunzătoare, rămân veşnic neşterse înaintea lui Dumnezeu; pentru că nici faţa lui Dumnezeu – pe care o defăimăm noi făcând păcate cu voie liberă – nu are sfârşit întru slavă, putere, dreptate şi întru toată desăvârşirea însuşirilor Sale. De aceea chinul pentru păcate nu are sfârşit.
Nu ai văzut sau nu ai auzit atâtea cazuri întâmplate chiar în viaţa de aici, când cineva, pentru păcatele făcute într-o clipă sau într-un minut, primeşte osândă pe ani îndelungaţi sau chiar pe viaţă, până la moarte? Căci nu durata de timp în care s-a săvârşit greşeala este hotărâtoare în stabilirea pedepsei, ci gravitatea şi intenţia ei. Unul, cu o armă automată, seceră sute de oameni într-un minut; dar dacă a făcut atâtea ucideri nedrepte în acest timp, pentru fapta sa nu va fi pedepsit numai un minut.
Trebuie ştiut că cel ce moare în păcate grele, moare cu ură faţă de Dumnezeu, şi în viaţa de dincolo nu se mai poate îndrepta (Ioan 9, 4); acolo păcatul lui rămâne veşnic şi de aceea şi munca lui trebuie să fie veşnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu