joi, 18 iunie 2009

DESPRE TAINA BOTEZULUI

Intrarea Domnului in Ierusalim - Floriile

Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu
(Ioan 3, 5).

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.
Botezul din apă şi din Duh îşi are originea în profeţiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17). Începându-şi lucrarea Sa mesianică, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut o mulţime de semne şi minuni dumnezeieşti, tămăduind bolile şi scoţând demonii din cei ce Îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulţi, căci aşa ceva nu se mai pomenise (Matei 9, 32–38; Ioan 9, 32–33), şi în acest context de împrejurări, Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Învăţătorule, ştim că eşti învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Drept răspuns, Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum poate un om bătrân să se nască din nou? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu. Căci ce este născut din trup, trup este... (Ioan 3, 1–6).
Deci naşterea din nou înseamnă nu a intra din nou în pântecele maicii, ci a avea botezul din apă şi din Duhul Sfânt, pe care l-au primit şi îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după Învierea Sa: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16) şi botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19–20).
Iată dar că botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt este obligatoriu pentru «orice făptură» şi nu numai pentru unii, cum spun sectarii cei rătăciţi.
Sectarul: În Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: Botezul şi Cina Domnului; celelalte pe care le-ai înşirat dumneata până acum sunt nişte născociri omeneşti şi de aceea noi nu le putem admite. Iar cât priveşte botezul, nu este o taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuieşte curăţirea de păcate şi prin care numai se întăreşte credinţa, fiind doar o dovadă pe care o dă cineva în afară, pentru faptul că a făcut pocăinţă, sau este o moştenire, o pecete a pocăinţei. Dar curăţirea păcatelor nu o face botezul, ci credinţa, care prin botez este pecetluită şi confirmată.
Credinţa şi nu botezul este agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum rezultă din cuvintele îngerului către Corneliu, că prin credinţa în cele ce îi va spune Apostolul Petru, se va mântui cu toată casa sa (Fapte 11, 14), sau din cuvântul Apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (Fapte 16, 31). Deci credinţa este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii şi al credinţei sau ca o pecete a terminării pocăinţei.
Preotul: Botezul creştin este o Taină sfântă, iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit Botezul «naştere de sus», în urma căruia omul se curăţeşte de păcate şi se sfinţeşte (Ioan 3, 3–7). Sfântul Apostol Pavel îl numeşte «înnoire» a vieţii (Rom. 6, 3–5), făcută prin lucrarea Sfântului Duh (Tit 3, 5). Apostolul Petru spune şi mai lămurit că botezul este împărtăşit spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38) şi că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului care să închipuiască spălarea sau curăţirea sufletului – cum vi se pare vouă sectarilor – ci este o naştere adevărată. Botezul, zice el, vă mântuieşte astăzi şi pe voi nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu (I Petru 3, 21).
Chiar şi dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuşi de la sine înţeles că toate aceste urmări ale botezului se fac prin lucrarea Sfântului Duh, şi astfel Botezul nu este un simbol, ci o Taină.
Despre Botez ni se mai spune că poate fi săvârşit numai de apostoli sau de cei ce au darul preoţiei, pentru că numai apostolilor le-a poruncit Mântuitorul să boteze (Matei 28, 19) şi numai despre ei şi despre persoane care au avut darul preoţiei ni se spune în Sfânta Scriptură că au botezat (I Cor. 1, 16; Fapte 8, 36–38; 16, 12–15; 16, 32–33 ş.a.). Iar despre cele şapte Taine îţi voi răspunde mai pe larg după ce voi vorbi mai întâi despre fiecare Taină în parte.
Sectarul: Botezul trebuie să fie aplicat numai adulţilor, pentru că, pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credinţă şi pocăinţă şi abia apoi să se boteze, iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credinţa şi pocăinţa şi abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19–20). Deci întâi trebuie să propovăduiască şi abia apoi să boteze. Iar despre cel ce voieşte să primească Botezul, zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Altă dată li se adresează direct şi le zice: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38). Deci cel ce vrea să primească botezul, trebuie mai întâi să aibă credinţă şi să facă pocăinţă.
Preotul: Nu este deloc aşa cum rău cugeţi dumneata. Am spus de la început că Botezul creştin îşi are originea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani şi, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce se vor naşte de aici încolo, să-i taie împrejur în a opta zi de la naştere. Iar cel ce nu se va tăia împrejur să fie nimicit (Fac. 17, 10–14). Deci Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam pentru copii şi tineri, să se taie împrejur când vor fi maturi, sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie împrejur, iar pe nou-născuţi, a opta zi după naşterea lor. Voi sectarilor ziceţi că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu ştiu când au fost botezaţi. Dar ce ştia Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar ştiau tatăl şi mama sa şi de aceea Isaac, când s-a făcut mare, n-a spus că el nu ştie când l-au tăiat împrejur şi că trebuie să-l taie din nou împrejur, ci i-a crezut pe părinţii lui. Aşa trebuie să fie şi Botezul – cum de fapt practică Sfânta Biserică Ortodoxă –, ştiut fiind că tăierea-împrejur închipuia Botezul din Legea Nouă (Col. 2, 11–13). Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu botezul Legii Vechi, la opt zile după naşterea Sa (Luca 2, 21).
Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze şi copiii, este scoaterea israeliţilor din Egipt şi trecerea lor prin Marea Roşie, de la bătrân până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adevereşte şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri (israeliţii) au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare, şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare (I Cor. 10, 1–2). Va să zică «toţi», deci şi copiii, căci Moise spunea lui Faraon: Vom merge cu copiii noştri şi cu bătrânii, cu fiii şi cu fiicele noastre, cu oile şi cu boii noştri (Ieş. 10, 9). Aşa încât norul şi marea (apa) însemnau «apa şi Duhul Sfânt», în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan 3, 5).
Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostru Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului şi îi va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 16–17, 26). Şi venind Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (adică Duminica), la ora 9 dimineaţa, peste apostoli, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăţa Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască şi fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, că a voastră şi a copiilor voştri este această făgăduinţă. Şi au fost botezaţi ca la trei mii de suflete (Fapte 2).
Auziţi voi sectarilor şi să vă intre în urechi adevărul acesta: A voastră şi a copiilor voştri este făgăduinţa aceasta, a Botezului. Deci şi a copiilor, nu cum rătăcit învăţaţi voi pe oameni. Şi când spune că s-au botezat, nu spune că au botezat trei mii de bărbaţi şi de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că au fost şi copii de ai celor botezaţi. Desigur, apostolii predicau celor mari, însă, fiind ei inspiraţi de Duhul Sfânt, spuneau că şi a copiilor este «făgăduinţa», şi ascultătorii credeau, ca şi Avraam lui Dumnezeu.
Iată câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: Lidia a fost botezată – ea şi casa ei (Fapte 16, 14–15); Temnicerul i-a luat la sine (pe Pavel şi pe Sila) în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat şi el şi toţi ai lui îndată (Fapte 16, 33); Dar Crispus, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui (Fapte 18, 8). Iarăşi zice Sfântul Apostol Pavel: Am botezat şi casa lui Ştefana (I Cor. 1, 16). Când zice «toată casa», se înţelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Isus Navi: Eu şi casa mea voi sluji Domnului (Iosua 24, 15).
Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezaţi copiii de mici, deoarece atunci când I-au adus nişte copilaşi ca să Se roage pentru ei, iar apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat, zicându-le: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia Cerului. Şi după ce şi-a pus mâinile peste ei, s-a dus de acolo (Matei 19, 13–15). Deci, dacă Dumnezeu cheamă şi pe copii de mici la mântuire, pentru ce voi sectarilor rătăciţi vă lepădaţi de ei şi îi opriţi de a veni la Dumnezeu prin Sfântul Botez? Vai de cei cărora le mor copiii nefiind botezaţi prin apă şi prin Duhul Sfânt, căci cei ce nu au fost botezaţi se vor osândi (Marcu 16, 15–16).
Sectarul: Da, dar copiii numai cu Botezul fără credinţă, nu se pot mântui! Scriptura spune nu numai despre Botez, ci şi despre credinţă că este trebuitoare spre mântuirea cuiva. Auzi ce zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui. Iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16). Deci este clar: copiii neavând credinţă, nu au nici dreptul de a fi botezaţi.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spuneţi voi sectarilor rătăciţi de la adevăr şi orbi la înţelegere. Într-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui şi nici nu pot refuza pe Hristos. Nu se mântuieşte numai acela care crede, ci el trebuie să se şi boteze. Aşa cum în Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, tot aşa Botezul se face pe temeiul credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9, 36–37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Naşii sunt persoane în vârstă care însoţesc pe prunc la botez şi fac cuvenita mărturisire de credinţă în locul lor. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează şi care se nasc prin Botez la o viaţă nouă în Duhul.
Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie: Ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), tot aşa naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează, garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale, garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios.
Sectarul: Dar unde scrie în Sfânta Scriptură că naşii pot fi chezaşi pentru mântuirea altora şi că prin credinţa lor se pot mântui copiii?
Preotul: Mântuitorul spune: ...din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul (Matei 18, 16; I Tim. 5, 19). Deci, pe baza credinţei părinţilor, a naşilor şi a celorlalţi martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate cum credinţa unora a mântuit pe alţii, din cele multe, îţi voi spune unele:
Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Matei 8, 13). Robul nu credea, dar prin credinţa stăpânului său a dobândit de la Mântuitorul sănătatea sa.
Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: Şi văzând Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!» Apoi a zis: «Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!» (Matei 9, 2, 6-7; Marcu 2, 3–12). Deci credinţa era a celor patru, nu a slăbănogului.
Pe temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat copila de 12 ani (Matei 9, 18–25). Pe temeiul credinţei altora, Domnul a vindecat pe un mut şi îndrăcit (Matei 9, 32–34; 12, 22). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica sa, scoţând demonul din ea (Matei 15, 22–28). Tot astfel, pe baza credinţei unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei 17, 14–18). Aşadar, acestea şi încă alte multe mărturii ale Sfintei Scripturi ne dovedesc că, pe temeiul credinţei părinţilor, a naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, după cum adevereşte acest lucru şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă..., femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14).
Sectarul: Nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani, şi nici Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulţi. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm botezul decât adulţilor.
Preotul: La aceste afirmaţii ţi-am răspuns la întrebarea de mai înainte, când ai susţinut de asemenea că Botezul trebuie aplicat numai adulţilor. Iar la cele ce întrebi acum, deosebit de cele de mai sus, şi completând răspunsul de mai înainte, îţi răspund următoarele: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani, pentru că abia atunci şi-a început activitatea publică, la o vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinţei acelei vremi – să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură. Dar botezul primit de El n-a fost acelaşi cu al nostru, deoarece n-a avut acelaşi efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocăinţei», al lui Ioan, iar nu cu «apă şi Duh», ca botezul creştin, instituit de Hristos mai târziu. Prin acel Botez, Mântuitorul, în loc să Se curăţească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi. El nu S-a botezat spre a fi curăţit de păcate – cum facem noi în botezul nostru –, pentru că El nu avea păcate şi, deci nici trebuinţă nu avea ca mai întâi să se pocăiască. Altul era rostul acelui botez şi altul este al botezului nostru.
Iar dacă este vorba de vârstă, pentru ce voi sectarii înşivă nu respectaţi vârsta de 30 de ani? Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui botez şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toţi.
Cât despre Sfântul Ioan Botezătorul, este adevărat că el predica pocăinţa şi că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăinţă şi că aceştia nu puteau fi decât adulţi. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau ceremonial – cum am arătat şi mai sus –, nefiind de neapărată trebuinţă tuturor. De aceea era de prisos a se aplica şi copiilor.
În privinţa nebotezării copiilor, aş fi şi eu de părere să se boteze când vor ei, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiască cât ar vrea, până la adânci bătrâneţi. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Voi nu ştiţi ce aduce ziua de mâine (Iacov 4, 14); şi iarăşi: Nebune, în noaptea aceasta ţi se va lua sufletul (Luca 12, 20); şi iarăşi: Fiţi gata, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul (Matei 24, 44).
Sectarul: Copiii se pot mântui şi fără botez fiindcă sunt sfinţi şi, ca atare, n-au trebuinţă să-şi cureţe păcatele – pe care nu le au. Aşa învaţă Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14). Deci copiii pot intra şi fără botez întru Împărăţia cerurilor. În acelaşi înţeles a mai grăit Mântuitorul şi altă dată: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15–17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinţi: Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă, prin bărbatul credincios. Altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi (I Cor. 7, 14). Deci, dacă părinţii sunt sfinţi (creştini botezaţi), atunci şi copiii lor sunt sfinţi.
Preotul: Mai întâi de toate, trebuie ştiut că copiii nu sunt sfinţi, pentru că ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6); deci copiii născuţi numai din trup, nu şi din «apă şi Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva în rai (Fac. 3). Printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea – şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor prin acela în care toţi au păcătuit (Rom. 5, 12). Iar acum: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat (Gal. 3, 27) şi iarăşi: Au nu ştiţi că toţi câţi în Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (Rom. 6, 3).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 4–23; 7, 1–6). Şi prin Cruce noul botezat este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el.
Încă să ştii şi aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele Apostol Pavel: un Domn, o credinţă, un botez (Ef. 4, 5). Numai dacă au fost botezaţi de eretici (sectanţi), îi botezăm din nou.




=======================================================================================================================================================================
Despre Botezul copiilor

12. Botezul trebuie aplicat şi copiilor, căci el a înlocuit tăierea împrejur din Legea Veche, care se făcea copiilor de parte bărbătească chiar la opt zile după naştere; cel ce rămânea netăiat împrejur era stârpit din popor (Fac. 17, 9–14; Lev. 12, 3; vezi şi la Col. 2, 11–13 unde se arată că Botezul a înlocuit tăierea împrejur).
13. Potopul de pe vremea lui Noe a închipuit Botezul (Fac. 7, 1; I Petru 3, 20–21).
14. Botezul creştin a fost închipuit şi de trecerea prin Marea Roşie a întregului popor israelit de la bătrâni până la cel mai mic prunc (I Cor. 10, 1–2; Ieş. cap. 14).
15. Botezul poate fi dat şi pruncilor pe temeiul credinţei altora (a naşilor şi a părinţilor). Mântuitorul vindecă pe sluga din Capernaum pentru credinţa stăpânului său (Matei 8, 5–13). Pe fiica femeii cananeence, prin credinţa mamei sale (Matei 15, 21–28); pe fiul lunatic pentru credinţa tatălui său (Matei 17, 14–18). A înviat pe fiul văduvei din Nain pentru credinţa mamei sale (Luca 7, 11–15); a înviat pe fiica lui Iair, pentru credinţa tatălui său (Luca 8, 41–55). De asemenea, Mântuitorul a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Marcu 9, 37). Exemplele de mai sus dovedesc clar că este cu putinţă să-i fie cuiva de folos credinţa altora, pe care în cazul Botezului naşii şi părinţii copilului o dau ca garanţie şi chezăşie în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale pentru prunc.
16. Biblia ne dă chiar câteva cazuri concrete de Botez aplicate copiilor (I Cor. 1, 16; Fapte 16, 14–15, 32–33; 18, 8). Cine să fie înţeleşi prin cuvintele „casa ei”, „toţi ai lui”, „casa lui”, „casa lui Ştefana”, dacă nu toţi membrii familiei, până la cel mai mic copil din ea? Sfânta Scriptură ne spune că după prima predică a Apostolului Petru s-au botezat îndată trei mii de suflete (Fapte 2, 41). În aceste trei mii de suflete trebuie să înţelegem şi pe copii.
17. Botezul trebuie dat şi copiilor, căci marele Apostol Petru, vorbind despre Botez, zice: Căci vouă este dată făgăduinţa (Botezului) şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru (Fapte 2, 38–39; Deut. 29, 15; Ier. 31, 34; Fapte 3, 25).
Sectarul: Hristos n-a primit Botezul decât la 30 de ani, iar Ioan Botezătorul n-a botezat decât adulţi. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm Botezul decât adulţilor.
Preotul: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani pentru că de abia atunci a început activitatea Sa publică, la vârsta când cineva era socotit capabil să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură. Dar Botezul pe care l-a primit El nu a fost totuna (identic) cu al nostru, şi nici nu a avut aceleaşi efecte:
1. Botezul lui Ioan a fost numai cu apă (Ioan 1, 25–26), nu şi cu Duh Sfânt.
2. Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei întru iertarea păcatelor (Marcu 1, 4; Luca 3, 3).
3. Însuşi Ioan Botezătorul arată că botezul său cu apă are mare deosebire de botezul creştin – cu apă şi cu Duh –, atunci când zice: Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Matei 3, 11).
4. Iarăşi marele Prooroc Ioan Botezătorul arătând marea deosebire care există între botezul său şi botezul cu apă şi Duh Sfânt, zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a vorbit: Peste Care vei vedea Duhul (Sfânt) pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt (Ioan 1, 33; Marcu 1, 8; Luca 3, 16).
5. Însuşi Mântuitorul a arătat că între Botezul ce îl va aşeza El şi botezul lui Ioan există o mare deosebire, căci după ce a înviat, S-a arătat apostolilor şi le-a zis: Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5). Acest Botez „cu Duhul Sfânt” pe care Mântuitorul l-a făgăduit că îl va aşeza este Botezul creştin, Botezul nostru de azi, care a început la Pogorârea Sfântului Duh; pe acesta l-am primit noi şi îl avem şi azi, iar nu pe cel al lui Ioan.
6. Sfinţii Apostoli, de asemenea au arătat că între botezul lui Ioan şi cel aşezat de Mântuitorul este mare deosebire (Gal. 3, 27; Rom. 6, 3; Fapte 2, 38; 8, 12–16; 10, 48; 19, 1–6).
7. Botezul aşezat de Mântuitorul „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5) trebuie a se face în numele Sfintei Treimi, aşa cum a poruncit Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19).
8. Fără Botez din apă şi din Duh nimeni nu poate a se mântui (Ioan 3, 5), deci nici copiii.
9. Apostolul ne învaţă că: Dumnezeu... voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2, 4); „toţi”, deci şi copiii.
10. Dacă Hristos ar fi exclus copiii de la Botez, nu ar fi zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14). A-i opri să vină la Hristos înseamnă a-i lăsa nebotezaţi, ceea ce ar însemna a cădea sub osânda pe care a rostit-o Mântuitorul: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi (Matei 23, 13). Căci dacă nu vom lăsa copiii la Botezul din apă şi din Duh, noi le închidem Împărăţia cerurilor, deoarece fără acest botez, nimeni nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).
11. Dacă Hristos ar fi aprobat ca numai adulţii să se boteze – aşa cum susţineţi voi, sectarii – atunci El ar fi zis: „De nu se va naşte un om adult din apă şi din Duh, nu poate moşteni Împărăţia cerurilor”. Dar El n-a zis aşa, ci a zis: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh...; acest „cineva” înseamnă că pe oricine, fie el adult sau copil.
12. Ştim din dumnezeiasca Scriptură că tăierea împrejur a fost chip al Botezului (Col. 2, 11–12; Rom. 2, 29; Filip. 3, 3). Şi dacă Dumnezeu ar fi oprit pe copii de la această tăiere împrejur, am avea şi noi o îndreptare de a opri copiii de la Botez. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: Se va tăia împrejur toată partea bărbătească... Şi pruncul de opt zile (Fac. 17, 10–12). Deci şi bărbaţii adulţi, dar şi pruncii.
Sectarul: Dar de ce botezaţi voi pruncii, care n-au nici credinţă şi nici nu sunt conştienţi de primirea acestei Taine, de vreme ce pruncul pe care îl botează preotul nu ştie că el primeşte atunci Botezul?
Preotul: Cât priveşte cele despre credinţa pruncului, s-a arătat în cele de mai sus destul de clar. Iar referitor la cunoştinţa pruncului despre Botez, desigur, el nu ştie şi nici nu-şi dă seama de Taina care se săvârşeşte asupra lui, dar ştiu şi înţeleg acest lucru atât părinţii lui, cât şi naşii. Noi ştim că Botezul este „naştere de sus” (Ioan 3, 3) şi „naştere din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5) ş.a.
Iar dacă voi, sectarilor, ziceţi că copiii n-au ştiut când au fost botezaţi şi de aceea Taina săvârşită asupra lor nu este valabilă, apoi vă întrebăm şi noi: Ştiţi voi când v-a născut mama voastră? Veţi zice că nu. Dacă nu ştiţi, de ce îi ziceţi mamă, de vreme ce nu ştiţi când v-a născut? Care vă este temeiul pentru care o numiţi mamă? Veţi zice că ni s-a spus că ne este mama noastră şi noi credem, ceea ce desigur, nu este o greşeală. Dar astfel este cazul şi cu Botezul pruncilor, pe care Biserica lui Hristos îl practică de la începuturile ei. Deci şi cel născut „din apă şi din Duh” la Botez, deşi nu ştie când s-a botezat în pruncia sa, dar înţelegând la vremea cuvenită de la episcop, preot sau de la părinţii lui, că el a primit în pruncie o naştere duhovnicească, crede şi el prin mărturia preoţilor, a naşilor şi a părinţilor lui şi astfel, prin baza a două sau a trei mărturii se sprijină tot adevărul (Matei 18, 16; Ioan 8, 17; II Cor. 13, 1; Evrei10, 28).
Şi dacă Botezul Legii Darului a înlocuit pe Botezul Legii Vechi (tăierea împrejur, pe care o primeau pruncii la opt zile după naştere, Fac. 17, 12–14), apoi ne putem întreba: oare pruncii aceia care se tăiau împrejur, ştiau ei pentru ce li se face această tăiere împrejur a trupului lor? Oare ştia pruncul Isaac – fiul lui Avraam – când a fost tăiat împrejur de tatăl său la opt zile? Nu ştia desigur nimic. Dar ştiau tatăl şi mama lui şi când Isaac s-a făcut mare i-au spus acest lucru. Iar Isaac n-a pus pricină cum puneţi voi azi pentru Botez, că de vreme ce nu ştia când l-a tăiat împrejur, de aceea trebuie să fie din nou tăiat, ca să ştie, aşa cum ziceţi voi astăzi, că nu ştiţi când v-a botezat şi de aceea vă botezaţi din nou; căci Isaac a crezut pe părinţii lui şi era încredinţat că a fost tăiat împrejur. Tot astfel este şi la Botezul oricărui prunc: el nu ştie când s-a botezat, dar ştiu acest lucru părinţii lui, preotul şi naşii lui, şi el prin aceste mărturii este încredinţat că a fost botezat.
13. Voi aduceţi mărturie că Ioan Botezătorul boteza numai adulţi şi oameni vârstnici. Dar Botezul lui Ioan nu aducea mântuire şi nici nu făcea pe om vrednic de a intra întru Împărăţia cerurilor, fiind numai o închipuire a Botezului celui desăvârşit (vezi I Petru 3, 21), în vreme ce botezul aşezat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos este cu adevărat „naştere de sus”, „naştere din apă şi din Duh” şi „naştere de a doua oară” (Ioan 3, 3, 5; Tit 3, 3–5) şi fără această naştere duhovnicească nimeni nu se poate mântui (Ioan 3, 5).
Sectarul: Dar de ce voi, ortodocşii, botezaţi copiii mici, căci ei sunt sfinţi şi neavând păcate nu au deci nevoie de a fi botezaţi? Ei pot intra întru Împărăţia cerurilor şi fără de Botez. Acest lucru îl adevereşte Însuşi Mântuitorul când zice: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14), iar în alt loc zice: De nu vă veţi întoarce ca să fiţi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15–17).
Preotul: Adevărul nu este deloc acesta pe care îl cugetaţi voi, sectarii. Noi, creştinii ortodocşi, botezăm copiii pentru motivele arătate mai sus şi pentru cele ce urmează:
1. Pentru spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii lui Dumnezeu de către Adam şi Eva în Rai (Fac. 3, 6, 7, 14, 20; Rom. 5, 12). Sfânta Scriptură ne spune clar şi luminat că printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat (a intrat) moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii (Rom. 5, 12). Iar acum: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat (Gal. 3, 27).
2. Copiii au numai naşterea cea trupească (din mama lor), nu şi pe cea duhovnicească care se face „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 3–5). Ei sunt trup, căci ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6). Iar carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50).
3. Copiii – datorită păcatului strămoşesc – nu sunt curaţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care spune în această privinţă: Cum ar putea să iasă cineva curat din rândul celor spurcaţi? Nu poate nici unul (Iov 14, 4). Cei spurcaţi sunt toţi urmaşii lui Adam, care, de când se nasc în lume, se nasc cu spurcăciunea păcatului strămoşesc în ei.
4. Copiii sunt zămisliţi întru fărădelegi şi născuţi în păcate (Ps. 50, 6; Fac. 8, 21; Iov 15, 14; 25, 4; Ps. 57, 3; Isaia 48, 8; Ioan 3, 6; III Regi 8, 46; Gal. 3, 22).
5. Până la venirea Domnului şi până la răscumpărarea cea făcută de El, noi toţi eram „fii ai mâniei” (Efes. 2, 3), din cauza călcării poruncii lui Dumnezeu de către Adam. Iar cei ce nu se curăţesc de acest păcat al neascultării rămân făpturi vechi cu vechea fire de „fii ai mâniei” lui Dumnezeu, rămân „spurcaţi” (III Regi 8, 46; II Paral. 6, 36; Ps. 13, 1; 52, 1–4; 105, 6; Prov. 20, 4; Eccl. 7, 20–21; Isaia 64, 6).
6. Copiii trebuie a se curăţi de păcate spre a putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu prin naşterea cea „cea din apă şi din Duh” (Ioan 3, 3), deoarece Sfânta Scriptură zice că nimic necurat nu va intra întru Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 7, 19–21; Apoc. 21, 27).
7. Fără de „baia naşterii celei de a doua” şi fără „înnoirea Duhului Sfânt” nimeni nu se poate mântui (Tit 3, 5; Gal. 3, 27)
8. Botezul „din apă şi din Duh” este necesar şi copiilor, fiind semnul văzut al renaşterii lor şi semnul lăsării şi a curăţirii păcatelor lor (Ioan 3, 5; Efes. 5, 26; Col. 2, 12; Tit. 3, 5; I Cor. 6, 11; Fapte 2, 38–39; 22, 16; Rom. 3, 10; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8; 5, 19 ş.a.).
9. Apostolul Petru ne învaţă a se boteza „fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre” (Fapte 2, 38). Deci nu se adresează numai adulţilor, ci către „fiecare”, indiferent de vârsta sa.
10. Apostolul Petru ne învaţă că „făgăduinţa” Botezului este dată nouă şi copiilor noştri (Fapte 2, 39).
Despre Botezul copiilor avem dovezi prea bune şi prea sigure de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii celei din vechime. Astfel, Sfântul Irineu († 202 d. Hr.), zice: „Iisus a venit să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce se renasc printr-Însul pentru Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe juni şi pe bătrâni” (Contra haer. II. c. 22 n. 4). Origen († 250 d. Hr.): „Biserica a primit de la Apostoli tradiţia de a împărtăşi Botezul pruncilor” (Cartea V, la Rom. 9). Fericitul Augustin († 430 d. Hr.): „Botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, l-a păstrat totdeauna; ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol. n. 2). Sfântul Sobor din Cartagina (418): „Cel ce neagă necesitatea Botezului pruncilor celor nou născuţi, sau zice, că deşi se botează ei spre iertarea păcatelor, totuşi nu primesc din păcatul cel strămoşesc al lui Adam nimic ce ar trebui să se spele prin baia renaşterii (prin Botez), acela să fie anatema” (Can. 124).
Iată şi un alt argument de ordin logic sau raţional. El constă în concluzia următoarelor raţionamente: Omul se poate mântui numai prin Botez şi credinţă (după noi), sau prin credinţă şi botez (după sectari). În fond se cer aceleaşi condiţii: Botezul şi credinţa, respectiv credinţa şi botezul*. Când un copil, fie ortodox, fie sectar, moare, lui îi lipseşte una din cele două condiţii. Copilul ortodox moare cu Botez, dar fără credinţă, iar cel sectar moare cu credinţă (?), dar fără Botez – deşi nici la un copil sectar, întocmai ca la cel ortodox, nu poate fi vorba de credinţă. Dar se pune întrebarea: care din cele două condiţii poate lipsi mai uşor: Botezul sau credinţa? Din cele arătate mai înainte rezultă evident că credinţa. Dar la copilul ortodox, credinţa este substituită de credinţa conştientă şi matură a altora care i-o garantează în acelaşi timp pe a lui, pe când la copilul sectar nebotezat, nici de credinţa propriu-zisă nu poate fi vorba în nici un chip (pentru că copilul nu are credinţa conştientă care să poată avea o valoare în sine), iar în al doilea rând nici nu i-o garantează nimeni. Astfel la noi, copilul mort are Botezul, iar pe de altă parte are şi credinţa (dacă nu proprie, cel puţin substituită), pe când la sectari, copilul moare şi fără de Botez şi fără de credinţă. Iată de ce practica noastră de la Botezul copiilor este superioară şi nu putem renunţa la dânsa (să se vadă mai pe larg această problemă la Preot Dr. P. Deheleanu, Manual de sectologie, Arad, 1948, p. 316).
Sectarul: Botezul nostru se face cu o singură afundare pentru că nicăieri în Sfânta Scriptură nu se arată că se face prin trei scufundări, ca la voi, ortodocşii. De aceea noi pe cei botezaţi de voi îi botezăm din nou, după rânduiala noastră.
Preotul: În Sfânta Scriptură nu ni se spune nicăieri că Botezul trebuie a se face cu o singură scufundare sau cu trei. Deci voi nu aveţi nici un temei biblic de a face Botezul cu o singură scufundare. Nouă însă ne vine în ajutor Sfânta Tradiţie şi istoria veche a Bisericii, care ne adevereşte că practica Botezului în Biserica lui Hristos cea Dreptmăritoare s-a făcut dintotdeauna cu trei scufundări şi nu cu una. Însă voi, sectarii, aţi făcut această inovaţie şi practică falsă a Botezului, după capul vostru cel rătăcit. Iar dacă botezaţi din nou pe cel ce a fost botezat o dată în numele Sfintei Treimi după rânduiala Bisericii Ortodoxe, apoi faceţi altă erezie şi rătăcire spre pieirea voastră, deoarece Botezul creştin nu se repetă pentru următoarele pricini:
1. Este naştere spirituală (duhovnicească). Ori naşterea, atât trupească, cât şi cea duhovnicească a cuiva, nu poate avea loc şi nu poate fi decât una singură.
2. Nu se poate boteza a doua oară cel care a fost botezat o dată cu Botezul creştin, deoarece Botezul este îngropare şi înviere cu Iisus Hristos (Rom. 6, 3–5). Prin scufundarea în apa Botezului noi murim faţă de păcat, iar prin ieşirea din apă înviem la o viaţă nouă şi sfântă. Deci cine repetă Botezul cel făcut în numele Preasfintei Treimi după rânduiala Bisericii Ortodoxe, acela răstigneşte şi îngroapă din nou pe Domnul nostru Iisus Hristos (I Petru 3, 21; I Cor. 6, 11; Gal. 3, 27 ş.a.).
3. Nu se mai poate boteza a doua oară cel botezat cu rânduiala Botezului creştin – după cum a învăţat Mântuitorul Hristos în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), deoarece cel botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 14; 7, 1–6), iar prin Cruce este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el (Gal. 6, 14). Deci cine se botează a doua oară îşi bate joc de Crucea, moartea şi Învierea Domnului.
4. Nu se poate repeta Botezul asupra celui ce a fost o dată botezat în numele Preasfintei Treimi după rânduiala Bisericii celei Dreptmăritoare. Acest adevăr îl arată marele Apostol Pavel, când zice: Un Domn, o credinţă, un botez (Efes. 4, 5; Cânt. 6, 9; I Cor. 1, 13).
5. Nu se poate repeta Botezul asupra unui creştin care a fost botezat în dreapta credinţă a lui Hristos căci noi, creştinii ortodocşi mărturisim în simbolul credinţei un singur Botez (art. 11).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu