DESPRE CELE SAPTE TAINE

(Sectarii şi în general protestanţii nu recunosc nici numărul celor şapte Sfinte Taine, nici însuşirea lor sfinţitoare)

Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă

şi a întărit-o pe şapte stâlpi

(Pilde 9, 1).

Taina este o lucrare sfântă, instituită de Dumnezeu întrupat, prin care, într-o formă văzută, se împărtăşeşte primitorului harul divin nevăzut.

Cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare sunt următoarele:

1. Botezul. 2. Mirungerea. 3. Împărtăşania (cuminecătura). 4. Spovedania (Pocăinţa). 5. Preoţia (Hirotonia). 6. Nunta (Căsătoria). 7. Maslul.

Înainte de a vorbi despre însemnătatea celor şapte Taine, vom însemna pe scurt câte ceva despre simbolul numărului şapte a Vechiul şi Noului Testament, căci numărul şapte pecetluieşte o mulţime de acte din Sfânta Scriptură.

Aşa, de pildă, în ziua a şaptea s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrările Sale pe care le făcuse (Fac. 2, 1–2); şapte perechi de animale şi păsări curate a poruncit Dumnezeu lui Noe să bage în corabie înainte de a începe potopul (Fac. 7, 2–3). Iarăşi i-a spus că după şapte zile va veni potopul (Fac. 6 şi 7). În luna a şaptea şi în ziua a 27-a s-a oprit corabia pe Munţii Ararat (Fac. 8, 4). După şapte zile a dat drumul Noe a doua oară porumbelului din corabie, iar acesta s-a întors având în cioc o ramură de măslin verde (Fac. 8, 10), iar în luna a doua, în 27 ale acestei luni, pământul era uscat (Fac. 8, 14). Avraam a dat lui Abimelec împăratul şapte mieluşele, ca mărturie între ei amândoi (Fac. 21, 28–30). Iacov patriarhul s-a închinat de şapte ori cu faţa la pământ în faţa fratelui său Isav (Fac. 33, 1–3).

Faraon a visat şapte vaci grase şi şapte slabe, şapte spice pline şi şapte seci (Fac. 41). Lui Moise i-a spus Dumnezeu că între alte lucruri ce va face pentru sfântul lăcaş să facă şi un sfeşnic de aur curat şi deasupra lui să pună şapte candele ca să lumineze (Ieş. 25, 31–37). Tot lui Moise i-a poruncit Dumnezeu să spună israeliţilor să numere şapte săptămâni de zile (Lev. 23, 15), iar a cincizecea zi să le fie sărbătoare sfântă. Înainte de a mânca Paştele, şapte zile să mănânce pâine nedospită (Ieş. 12, 19). Pe lângă alte daruri ce aveau poruncă să le aducă, în acea zi trebuiau să aducă şapte miei (Lev. 23, 15–18). Apoi să numere şapte săptămâni de ani, iar al cincizecilea să fie an de slobozire (Lev. 25, 8–10; Isaia 61, 1–4; Luca 4, 16–21). Pe Mariam, sora lui Moise, fiindcă a cârtit, şapte zile a lovit-o Dumnezeu cu lepră (Num. 12).

Lui Iosua Navi i-a poruncit Dumnezeu să pună şapte preoţi cu şapte trâmbiţe să înconjoare Ierihonul de şapte ori, iar a şaptea oară să sune în trâmbiţă de şapte ori şi vor cădea zidurile Ierihonului (Iosua 6). În şapte zile s-a plinit sfinţirea lui Aaron şi a fiilor săi de către Dumnezeu, prin Moise (Lev. 8, 33–35). De şapte ori în zi, David proorocul lăuda pe Dumnezeu (Ps. 118, 164). Ieremia a proorocit că evreii vor fi robi şaptezeci de ani în Babilon (Ier. 25, 11–12; 29, 10). Şapte candele cu şapte braţe a văzut Sfântul Prooroc Zaharia (Zah. 4, 1–2). Şapte funii, ca pe o aţă putredă a rupt Samson, cel ce avea şapte şuviţe de păr care-i dădeau putere (Jud. 13–16). Şapte sunt darurile Duhului Sfânt: 1. Frica; 2. Buna credinţă; 3. Înţelepciunea; 4. Tăria; 5. Sfătuirea; 6. Priceperea; 7. Cunoştinţa (Isaia 11, 2–3). Şapte sunt stâlpii peste care înţelepciunea lui Hristos a zidit casa Sa (Biserica) (Pilde 9, 1). Şaptezeci au fost bărbaţii care au tradus Biblia pe vremea faraonului Ptolemeu Filadelful (283 î.d.Hr.). De şapte ori s-a scăldat Neeman Sirianul în Iordan şi s-a curăţit de lepră (IV Regi 5, 14).

Apoi, în Noul Testament, Mântuitorul porunceşte să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte (Luca 17, 3–4; Matei 18, 22). Orânduiala Bisericii lui Hristos tot pe numărul şapte este întemeiată: 1. apostolii; 2. proorocii; 3. învăţătorii; 4. făcătorii de minuni; 5. cei ce au darul tămăduirilor; 6. cei ce au darul vorbirii în limbi; 7. cei ce au darul de a tălmăci sau a explica Sfintele Scripturi norodului (I Cor. 12, 28–30). Şapte sunt duhurile care stau înaintea lui Dumnezeu şi a scaunului Său de domnie (Apoc. 1, 4). Şapte sunt sfeşnicele cele de aur dinaintea Mântuitorului şi şapte sunt stelele din dreapta Sa (Apoc. 2, 1). Şapte sunt Bisericile la care a fost trimis Sfântul Ioan Evanghelistul să le scrie (Apoc. 1, 11). Şapte sunt urgiile apocaliptice (Apoc. 15, 6–8; 16). Şapte peceţi avea cartea pe care a văzut-o dumnezeiescul Ioan evanghelistul în mâna lui Dumnezeu (Apoc. 5, 1–4). Şapte sunt duhurile lui Dumnezeu pe care le trimite în tot pământul (Apoc. 5, 6), în Biserici (Apoc. 1, 4). Şapte sunt păcatele de moarte: 1. mândria; 2. iubirea de argint (zgârcenia); 3. desfrânarea; 4. pizma sau invidia; 5. lăcomia; 6. mânia; 7. lenea (neîngrijirea sufletului). Şapte sunt cele vrednice lui Hristos: 1. puterea; 2. bogăţia; 3. înţelepciunea; 4. tăria; 5. cinstea; 6. slava; 7. binecuvântarea (Apoc. 5, 12).

Acestea puţine fiind enumerate din cele multe ce evidenţiază însemnătatea simbolică a numărului şapte în Sfânta Scriptură, în cele ce urmează ne vom ocupa de cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui Hristos.

Să începem a zice: Ce înseamnă cuvântul taină? Cuvântul taină are înţelesul de a strânge şi a închide gura celor ce se învaţă, ca nimenea din cei neînvăţaţi să nu o descopere pe dânsa, după porunca dată de Mântuitorul care zice: Nu daţi cele sfinte câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor ca nu cumva întorcându-se să vă rupă pe voi (Matei 7, 6). Şi în alt chip, Taină se zice de la «mă învăţ şi învăţ cele sfinte». Pentru aceasta şi Mântuitorul, întrebându-l ucenicii Săi pentru ce grăieşte în pilde, a zis: Vouă vi s-a dat a cunoaşte tainele Împărăţiei Cerurilor (Matei 13, 11; Luca 13, 10). Iarăşi, cuvântul Taină se referă la multe alte evenimente şi realităţi înfăţişate în Sfânta Scriptură.

Aşa de pildă, taină se numeşte şi rânduiala întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul (Col. 1, 26). Tot astfel, Sfântul Dionisie Areopagitul, în trimiterea sa către Gaius, scrie: „Şi prin aceasta, taina (întrupării) lui Hristos a rămas ascunsă, nefăcându-se înţeleasă nici unei raţiuni şi nici unei minţi, ci chiar spusă rămâne negrăită şi chiar înţeleasă, rămâne necunoscută”. Încă se zice Taină şi învăţătura Sfintei Evan-ghelii, după cum zice Marele Pavel: Prin descoperire mi s-a făcut mie cunoscută Taina (Ef. 3, 3).

Se mai se zice Taină cea a dreptei credinţe, după cea scrisă: Cu adevărat mare este Taina creştinătăţii (I Tim. 3, 16). Încă numim Taină şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi învierea cea din morţi a toată firea omenească şi a doua venire a Domnului şi alte numeroase înţelesuri are cuvântul Taină în Sfânta Scriptură. Taină se mai numeşte un lucru oarecare sfinţit ce cade sub simţire, având în sine acoperită puterea dumnezeiască. Acestea sunt câteva mărturii despre ce este Taina şi în câte feluri se poate înţelege ea.

Dar când se vorbeşte de Sfintele Taine ale Bisericii, înţelegem pe cele şapte Taine, care sunt lucrări sfinte, întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos, lucrări prin care, în mod nevăzut, se comunică celor ce se împărtăşesc din ele harul mântuitor nevăzut.