DESPRE CULTUL SFINTELOR ICOANE

DESPRE CULTUL SFINTELOR ICOANE

Sfânta Scriptură opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemănări văzute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiată pe socotinta că însăsi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreste închinarea la idoli. Nu opreste însă cinstirea unor semne si înfătisări ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele. Am văzut la capitolul despre cinstirea sfintelor moaste cinstirea ce se dădea unor brâie si stergare de pe trupul Apostolului Pavel. In Vechiul Testament ni se spune despre doi heruvimi sculptati, asezati deasupra chivotului Legii, sau de heruvimii brodati în catapeteasma din lăcasul sfânt (les. 25, 18-22; 26, 31 etc.). Inaintea lor se tămâia si se faceau închinăciuni (losua 7, 6; les. 30, 1, 7, 8). Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.

Sectarul: Nu trebuie să ne închinăm icoanelor, pentru că Dumnezeu este cu totul diferit de icoane, oricât de pretios ar fi materialul din care sunt fâcute si oricât de artistic ar fi executate. Apostolul Domnului grăieste lămurit: Dacâ suntem neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de mestesugul si de iscusinta omului (Fapte 17, 29).

Preotul: Aici nu cultul sfintelor icoane se înlătură, ci întelegerea gresită a păgânilor de a confunda pe Dumnezeu cu materia cioplită artistic a chipurilor de idoli, reprezentând pe zeii păgânilor atenieni. Apostolul Pavel tocmai vrea să le arate învătatilor atenieni în cuvântarea sa din Areopag, că dacă noi, oamenii, - după cum si ei însisi credeau - suntem neam al lui Dumnezeuť, adică avem suflet imaterial, care este chipul lui Dumnezeu în noi, de aici putem deduce că Dumnezeu este si El imaterial ca si sufletul nostru pe care îl avem de la El si după care suntem înruditi cu El; si deci Dumnezeu nu poate fi socotit identic sau confundat cu materia statuilor de zei din templele păgâne ale Atenei. Pe baza acestei deductii a mintii trebuie să spunem că Dumnezeu este eterogen (de altă natură) fată de materia statuilor, si de aceea este absurd a-L confunda cu o statuie oarecare, oricât de pretios este materialul din care este turnată si oricât de genială este creatia artistului care a executat-o.

In Ortodoxie sustinem întocmai acest adevăr. Avem icoane sfintite din aur si argint etc., executate cu măiestrie si cu talent, dar nu sustinem defel că Dumnezeu este identic si omogen (de aceeasi natură) cu aurul si argintul icoanei care-I reprezintă chipul. Noi învătăm că există un singur Dunmezeu, iar sfintele icoane au cu totul altă semnificatie decât aceea de a fi confundate cu Dumnezeu sau cu sfântul al cărui chip îl reprezintă. Ca urmare, învătătura noastră cu privire la sfintele icoane este identică cu cea din citatul de mai sus si nicidecum în contrazicere cu el, anume că dacă si cel din urmă om este mult superior si eterogen tuturor statuilor si icoanelor care-i reprezintă chipul, cu atât mai putin Dumnezeu ar putea fi omogen cu icoanele chipului Său. Dar prin aceasta nu se stirbeste cu nimic cinstirea sfintelor icoane.

Sectarul: Icoanele, ca si idolii, sunt simple obiecte materiale, neputincioase, iar Dumnezeu a osândit pe cei ce nădajduiesc vreun ajutor de la ele, căci zice psalmistul: Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri fâcute de mâini omenesti. Gură au si nu vor grăi; ochi au si nu vor vedea; urechi au si nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toti cei ce-i fac pe dânsii si toti cei ce se încred în ei (Ps. 134, 15-18; 113, 12-16).

Preotul: Citatul acesta al Sfintei Scripturi se referă numai la idoli si în nici un caz la sfintele icoane. lar dacă sfintele icoane sunt idoli, atunci si cei doi heruvimi din Vechiul Testament, precum si chipurile de heruvimi, cusute pe catapeteasma de acolo, sunt idoli. Adevărul însă este că nici unele, nici altele nu sunt idoli. Dacă chipurile de heruvimi au fost poruncite să se facă chiar de Dumnezeu, nu este cu putintă ca sfintele icoane să fie oprite de El. Si dacă cei ce le-au cinstit si li s-au închinat în Testamentul Vechi, la porunca directă a lui Dumnezeu - în timp ce idolatria era foarte aspru interzisă , n-au putut cădea nicidecum sub osândă, atunci nu pot fi osânditi nici cei ce cinstesc sfintele icoane. Idolii, într-adevăr, sunt neputinciosi, dar sfintele icoane adeseori au dat dovada că au în ele putere dumnezeiascâ de a face minuni, punând în uimire uneori o lume întreagă. Acest fapt este foarte grăitor în sine însusi privitor la atitudinea pe care trebuie să o avem fată de sfintele icoane.

Sectarul: Cinstirea lui Dumnezeu în icoane si mai ales cinstirea icoanelor cu chipul lui Dumnezeu pe ele, este ceva păgânesc, pentru că numai păgânii si-au făcut asemănări ale lui Dumnezeu în diferite feluri si li s-au închinat, după cum ne mărturiseste Apostolul Pavel: (Păgânii) au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemânarea chipului omului celui stricăcios si al păsărilor si al celor cu patru picioare si al tărâtoarelor (Rom. 1, 23). Or, este absurd să ne întoarcem la idoli sau la un astfel de păgânism.

Preotul: Aici este vorba de idoli si de rătăcirile păgânilor relativ la credinta în Dumnezeu, iar nu de sfintele icoane ale crestinilor, care sunt cu totul altceva. în sfintele icoane, crestinii niciodată nu L-au închipuit pe Dumnezeu în asemănarea omului stricăcios, sau ca animal cu patru picioare, sau ca târâtor, ci, dimpotrivă, L-au zugrăvit asa cum S-a descoperit El oamenilor. Prin aceasta, crestinii si-au fâcut o idee mai clară, mai intuitivă si mai precisă despre adevăratul Dumnezeu. Tocmai din acest motiv, sfintele icoane au fost întotdeauna un mijloc foarte potrivit pentru adâncirea evlaviei, mai ales la nestiutorii de carte, dar si la oricare om. Prin aceasta si artistii pictori si-au pus talentul în slujba si spre mărirea lui Dumnezeu, Care i-a înzestrat pe ei.

Sectarul: Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni; de aceea nimeni nu stie cum este El si nu-I poate zugrăvi fata în icoane si a face o asemănare a chipului Său adevărat, căci Domnul a zis: ...nu poate vedea omul fata Mea si să trăiască (les. 33, 20), iar Evanghelistul loan, la fel, a zis: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (loan 1, 18; 1 loan 4, 12). Apostolul Pavel a zis, de asemenea: Cel ce singur are nemurire (Dumnezeu) si locuieste întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea si puterea vesnică. Amin! (I Tim. 6, 16).

Preotul: Este adevărat că pe Dumnezeu nimeni nu-L poate vedea în fiinta Sa, asa cum este, deoarece El este Duh (loan 4, 24), nevăzut ochiului material al omului si este nemărginit, încât nu numai ochiul, dar nici mintea sau priceperea omului nu-L poate cuprinde, pentru că ar rămâne coplesită de maiestatea infinită a fiintei Lui. De aceea, nu este de mirare dacă este cu neputintă să-L poată vedea cineva asa cum este. Arhiereii Vechiului Testament, când intrau o dată pe an în Sfânta Sfintelor, unde Se arăta în lăcasul Său văzut (în templu), tămâiau mult, potrivit unei rânduieli dumnezeiesti, ca să nu vadă cumva pe Dumnezeu si să moară (les. 30, 10; Lev. 16, 2, 12-13).

Dar trebuie stiut că icoana are ca model pe Însusi Iisus Hristos, Care la ai Săi a venit (loan 1, 11) si în mijlocul lor si cu ei a trâit. Cei trei apostoli au căzut la pământ când Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, Si-a arătat strălucirea dumnezeirii în trupul Său (Matei 17, 6); străjerii de la Mormântul Domnului au căzut la pământ si ...s-au făcut ca niste morti, când au văzut trupul îndumnezeit al lui Iisus Hristos înviat din mormânt (Matei 28, 4); Apostolul Pavel a căzut orbit la pământ, când i S-a arătat Hristos-Dumnezeu pe drumul spre Damasc (Fapte 9, 3-8 s.a.). Astfel, vederea lui Dumnezeu a rămas, pentru oamenii muritori si mărginiti, ceva cu neputintă.

Totusi Biblia - si chiar istoria - ne mărturisesc că au existat adeseori teofanii, hristofanii sau pnevmatofanii (cazuri când Dumnezeu-Tatăl, Hristos ori Duhul Sfânt S-au arătat). Nu cumva este o contrazicere între aceste arătări si cele spuse mai sus, că Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni? Nu! Căci dacă oamenilor le este cu neputintă a vedea vreodată fiinta lui Dumnezeu, în schimb, Dumnezeu Se poate face văzut ochiului si mintii omenesti în diferite chipuri sau sub diferite forme, fară ca omul să moară. Astfel:

1. Pe Dumnezeu-Tatăl L-a văzut Avraam în chipul a trei călători la Mamvri (Fac. 18, 1-3); L-a văzut Iacov, care a zis apoi: Am văzut pe Dumnezeu în fatâ si mântuit a fost sufletul meu (Fac. 32, 30); L-a vâzut Moise tot în chip de om, grăind cu el fată către fată, cum ar grâi cineva cu prietenul sâu (les. 33, 11); tot Moise L-a văzut în Muntele Horeb, în rugul ce ardea. si nu se mistuia. (les. 3, 2-4); L-a mai văzut apoi Isaia Proorocul, după cum însusi mărturiseste: ...am vâzut pe Domnul... Vai mie, câ sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate si locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Si pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! (Isaia 6, 1, 5); L-a văzut Sfântul Prooroc Daniel în chip de om bătrân si într-un cadru foarte minunat (Dan. 7, 9-10), iarăsi, Amos Proorocul ne mărturiseste zicând: Vâzut-am pe Domnul stând lângă altar (9, 1). Si tot asa Miheia zice: Am văzut pe Domnul stând pe tronul Său, si toată ostirea cereascâ stătea lângă El, la dreapta si la stânga Lui (III Regi 22, 19).

Însusi Dumnezeu a anuntat că Se va arăta unora în chip văzut, după cum spune Sfânta Scriptură: Apoi a zis (lui Aaron si surorii lui, Mariam): Ascultati cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie si în somn vorbesc cu el. Nu tot asa am grâit si cu robul Meu Moise... Cu el grâiesc gurâ către gurâ, la arâtare si aievea, iar nu în ghicituri, si el vede fata Domnului... (Num. 12, 6-8).

2. Pe Dumnezeu-Fiul L-au văzut în chip de om preamărit: Daniel Proorocul (Dan. 7, 13-15); diaconul Stefan (Fapte 7, 55-56); Apostolul Pavel, pe drumul Damascului (Fapte 9, 3-5), precum si dumnezeiescul Evanghelist Ioan (Apoc. 1, 8, 12-13, 20 s.a.).

3. Pe Dumnezeu-Duhul Sfânt L-au văzut multimile atât la Botezul Domnului, în chip de porumbel (Matei 3, 16; Luca 3, 21-22), cât si Apostolii la primele Rusalii crestine, în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 1-4).

După toate acestea este usor de înteles că nu este cu vreunei Persoane a Sfintei Treimi, asa cum fiecare dintre aceste Persoane a binevoit a se descoperi oamenilor.

Sectarul: închinătorii la icoane sunt sub puterea diavolului si vor primi de la Dumnezeu pedeapsa cea mai mare, căci scris este: Si i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să si grăiască si să omoare pe toti câti nu se vor închina chipului fiarei (Apoc. 13, 15). Apoi mai departe: Si fiara a fost răpusă si, cu ea, proorocul mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi (fiara si proorocul cel mincinos, care este fiara a doua) au fost aruncati de vii în iezerul de foc, unde arde pucioasă. Iar ceilalti (închinători la chipul fiarei) au fost ucisi cu sabia care iese din gura Celui ce sade pe cal, si toate păsările s-au săturat din trupurile lor (Apoc. 19, 20-21). Astfel de pedepse vor primi toti cei ce se lasă amăgiti închinându-se la icoane.

Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce ai urzit în desertăciunea mintii tale, căci nu închinătorii la sfintele icoane vor fi pedepsiti de Dumnezeu, ci închinătorii diavolului, care sunt sub puterea lui si i s-au închinat si i-au slujit. Acestia împreună cu cel căruia i s-au supus vor lua o dreaptă pedeapsă de la Dumnezeu. Căci în citatele de mai sus, „chipul fiarei" nu înseamnă chipul lui Dumnezeu, al Fiului sau al sfintilor Săi zugrâviti în icoane sfinte, ci înseamnâ chipul diavolului sau al lui antihrist, iar acesta este o persoană puternică (mai probabil o colectivitate de astfel de persoane în colaborare), care, înainte de venirea a doua a Domnului, va actiona cu furie împotriva lui Iisus Hristos si a Bisericii Sale, fiind în slujba si puterea diavolului; în acesta va predomina un caracter bestial de fiară, în locul simtămintelor omenesti. Fiara dintâi este antihrist (om diavolesc sau diavol întrupat), apărut in lume sub aspect politic de stăpânitor (Apoc. 13, 1-10). Iar fiara a doua este antihrist sub o aparitie religioasă, de profet mincinos (Apoc. 13, 11-18). Diavolul, prin antihristul, sub o formâ sau alta, caută să întoarcă pe oameni de la închinarea la chipul lui Dumnezeu, către închinarea chipului său. Acesta este întelesul citatului de mai sus, si este de la sine înteles că închinarea din urmă, si nu cea dintâi, este oprită cu amenintarea celor mai cumplite pedepse.

Sectarul: Dacă icoanele sunt plăcute lui Dumnezeu si sunt învrednicite de puterea harului dumnezeiesc, de ce nu pedepseste Dumnezeu pe cei ce le hulesc, le profaneazâ si le distrug?

Preotul: Dumnezeu nu pedepseste îndată pe păcătosi si pe hulitori. El îi rabdă îndelung, pentru că nu vrea moartea păcătosilor, ci întoarcerea si îndreptarea lor. De aceea le dă timp de pocăintă. Nici chiar pe cei ce hulesc sau distrug Biblia nu-i pedepseste îndată, după cum nici pe cei ce au răstignit pe Fiul Său nu i-a pedepsit îndată. Însă îi asteaptă pe toti, în viata de dincolo, si numai la Judecata cea de apoi va răsplăti fiecăruia după faptele lui (lov 34, 11; Rom. 14, 10; II Cor. 5, 10; Ps. 61, 11; Pilde 24, 12).